luni, 29 ianuarie 2018

IN SCHIMBARE (PARTEA a-2-a)



A fost un weekend ciudat. Unul din acele weekenduri care ma fac sa ma simt in no women’s land. De fapt, de multe ori ma simt in no women’s land. Ma simt ca si cum nu apartin niciunui grup sau curent in mod special. Pendulez intre niste lumi din care fac parte oameni care nu ma accepta, neaparat. Ma privesc ca pe o curiozitate si se uita la mine ca la un om al carui suflet e recomandat exclusiv de blogging si  de viata mea expusa cumva. De parca viata mea intima si secreta s-ar regasi in reprezentarea mea publica. Sunt ba aroganta, ba dispretuitore, cand talentata, cand impostore, sensibila, inteligenta, proasta, smechera, profitore si cate si mai cate. Din cand in cand, cate un om ma cunoaste profund si accepta sa-si paraseasca pentru moment prejudecatile si sa stea de VORBA cu mine. Unii raman in viata mea, altii nu vibreaza cu ceea ce sunt, saluta politicos si pleaca. Dar avem senzatia placuta, mai ales pentru mine, ca in cele cateva momente, ore  , zile, in care am interactionat am avut posibilitatea sa fiu EU si EL, comunicare directa neviciata .

Confruntarile astea sunt din ce in ce mai rare. Nu mai incerc sa conving pe nimeni de nimic. In trecut ma revoltam pe tot soiul de etichete care se lipeau de mine ca magnetii de frigider si-mi dadeau senzatia ca-mi ingreuneaza viata. Ma revoltam si sufeream ca perceptiile asupra mea sunt distorsionate sau de-a dreptul gresite. As fi vrut sa–i conving mereu pe oameni ca eu sunt asa cum EU STIU ca sunt. Pierdere inutila de timp si energie. In definitiv, propria perceptie despre mine poate fi o mare greseala. A fost momentul in care am inteles ca nu pot multumi pe toata lumea si ca oamenii au nevoie sa demoleze in egala masura cu dorinta de a construi. A fost momentul in care am oprit masina pe marginea drumului, mi-am dat jos uniforma de pilot, apoi m-am indreptat catre portbagajul de unde mi-am luant geanta enorma din care am inceput sa-mi arunc o gramada de lucruri.

In bagajul meu au ramas totusi cateva lucruri: constiinta limpede a ceea ce ar trebui facut, credinta si, in acelasi timp, convingerea ca am de invatat si ca trebuie sa ma perfectionez spre binele meu sufletesc chiar daca  , nu stiu cand va fi vreo petrecere pentru haina asta, cateva bucati de orgoliu invelite in vata, o agenda cu vietile si numerele de telefon ale catorva prieteni, foarte putini, speranta si o trusa de voiaj pentru momente extreme, amintirile puternice si dragostea pentru familia mea. M-am suit din nou in masina si am plecat la drum. Si e un drum care nu stiu unde va duce pentru ca nu am timp mereu sa ma uit la indicatoare. Sunt foarte atenta la drumul in sine. Am demarat in tromba si am privit un timp in oglinda retrovizoare restul hainelor care zaceau aruncate pe marginea drumului, langa geanta mare, larg deschisa. Nu stiu daca va fi mai usor acum doar cu cateva haine de care va trebui sa am mare grija, sa le spal mai des, atenta sa nu le stric. Asta ramane de vazut.

Poate unii dintre voi, mai romantici, ma veti intreba daca iubirea si fericirea au vreo reprezentare concreta in aceasta calatorie pe care am inceput-o acum. Unde sunt ele in noua ecuatie? Sunt undeva prin portbagaj sau poate ca sunt rotile masinii, aerul conditionat, copacii de pe marginea drumului, cerul instelat intr-o noapte de august cand te-ai oprit sa asculti melodia preferata in linistea sfasiata doar de alte masini care trec pe langa tine? Am sa va dezamagesc. Se castiga multi bani vanzand idei despre iubire si fericire. Am castigat si eu cativa. Am sa va dezamagesc. Nu stiu nimic despre iubire si fericire. Sunt mari teoreticieni economici care n-au facut un ban in viata lor. In schimb, cu succes ii invata pe altii si aceia reusesc sa faca averi. Am facut cativa oameni fericiti si pe altii i-am facut sa iubeasca. Asa zic ei......

EU, insa, EU, cea care sting lumina inainte de a ma duce la culcare si sunt ultima care ma priveste in ochi inainte de a rasari soarele, mai am multe de invatat despre asta. Nu stiu daca e bine sau rau. Ma gandesc ca e bine cand mai ai ceva de facut. Vom vedea. Poate ca o sa ma mai joc cu vreo definitie, doua, dar simt ca iubirea si fericirea trebuie sa devina o experienta mult mai intima, nu doar pentru mine, ci poate pentru fiecare dintre noi cei care cu atata usurinta le invocam. Poate ca iubirea e atunci cand dupa ce ai stins lumina la baie si ti-ai vazut ochii obositi in oglinda, alti ochi ii privesc pe ai tai de undeva din intunericul apropiat. Si esti impacat cu asta si nu mai tanjesti dupa nimic altceva. Poate ca iubirea e cand nu-ti mai esti tie oglinda. Nu m-am putut abtine nici acum de la o definitie.
Da, plec pe un alt drum, cu portbagajul usurat de balast, mai atenta si mai nepasatoare, mai insetata, dar mai rabdatore.
E o calatorie in care voi fi singura in masina pana cand voi gasi un loc unde sa alimentez si sa privesc linistita departarea si voi fi singura doar datorita faptului ca de data asta vreau sa fiu independenta chiar si fiind dependenta de iubirea lui .

joi, 29 iunie 2017

IN SCHIMBARE (PARTEA 1 )


Am privit un om luptand cu moartea.............

Orgoliul. Orgoliul e o forma de a-l provoca pe Dumnezeu. Oamenii nu-si regasesc fragilitatea in Orgoliu. Priviti stapanii lumii pe patul de spital ...hhhmmmmm......

Aveti grija cand scuipati. Cei care o faceti. De multe ori flegmele nu-si ating tinta si se raspandesc in mii de stropi care ii murdaresc pe cei din jur.
Nu banii te schimba. Ideea ca ai putea sa-i pierzi. Dorinta de a-i avea.

Si acum sa revenim la mine :

Orgoliul meu: - Mi-e foame, da-mi sa mananc ceva...
Eu: - Ti-am dat si mai devreme... nu ti-e de ajuns...
O.M.: - Ha, trei incercari  de revolta si o injuratura? Eu nu ma hranesc cu asta mai fetita... vreau jigniri si idei imposibile...
Eu: - Sunt obosita, crede-ma... nu pot sa muncesc doar ca sa-ti dau tie de mancare...
O.M. : - Du-te la baietii aia de acolo , incearca iara ceva nou de-al tau ... mmmm... acolo ma satur... mi-e foame de un esec care sa ma hraneasca bine...
Eu: - Nu pot, nu vreau... Te rog lasa-ma cateva zile... Rabda si tu de foame...
O.M.: - Esti moarta fara mine...
Eu: - Poate, dar nu stiu cum e fara tine... Lasa-ma sa gust lumea singura...
O.M.: - Nimic nu merge fara mine... cine ti-a dat suturi in cur la greu? Cine te-a trezit din visele tale prostesti? Cine te face sa vrei mai mult? EU. Fara mine esti un animal.

Eu: - Nu ma lasi sa ma bucur de nimic din ce-mi dai. Esti crud si rau. Ma obosesti. Cine stapaneste astea doua picioare si doua maini? Eu sau tu?
O.M.: - In aparenta tu. In fapt, amandoi. Suntem inseparabili.
Eu: - As vrea sa te distrug.
O.M.: - Nu poti. Nimeni nu poate. Sunt al tau, cum tu esti a mea. Esti perversa si te minti cu gandul ca ti-e bine fara mine. Hai ca filozofam aiurea, da-mi ceva de mancare...
Eu: - Am sa invat sa iubesc cu adevarat... asta te va ucide...
O.M.: - Vorbe mari, de autori celebrii... e greu sa mai fii original in ziua de azi... te vei iubi pe tine in toate, iar noi suntem inseparabili... ma vei iubi pe mine... sunt un pacat de moarte... am pus lumea in miscare.
Eu: - Sunt multi cei care te-au invins...
O.M.: - Sunt cativa cei care m-au invins...

Eu: - Vezi? Ti-am spus eu...
O.M.: - Stii cum au facut?
Eu: - Cum?
O.M.: - Au renuntat la tot... au spart toate oglinzile din viata lor... Tu ai prea multe oglinzi... Iar eu sunt peste tot... Vrei sa-ti spun un secret?
Eu: - Zi...
O.M.: - Mi-e scarba de tine, la fel cum tie ti-e scarba de mine...
Eu: - Atunci renunta Tu la mine...
O.M.: - Nu pot...
Eu: - De ce?
O.M.: - Esti singura mea oglinda... si-mi place atat de mult sa ma reflect...
Eu: - Te urasc...
O.M.: - Da-mi ceva de mancare...

marți, 9 mai 2017

LUPTA CU VIATA *



Inchise usa, se lipi cu spatele de ea si se prelinse usor pe gresie.Respira usurata si indurerata.
Simtea ca se sufoca.Muscasera din ea toata ziua. Bufnitele ii spusese ca asa o sa fie. “ E sacrificiul pe care trebuie sa-l faci pentru ca ai incercat sa te desprinzi. Pentru tine apusul soarelui n-o sa fie niciodata linistit. Pentru ca vei fi mereu cu gandul in zori. Sa nu dormi niciodata pe partea stanga ii mai spuse o  bufnita . Iti apesi inima cu propria greutate".
Ii curgea inca sange din rana pe care o avea pe bratul drept. Se sfarsise o zi grea. Mult prea multe hiene si numai spatii libere. Fusese obligata sa alerge.Aveau grija s-o tina departe de orice zid care ar fi putut sa-i protejeze spatele. Totusi de cateva ori luase avans mult in fata lor. Asta a facut sa se poata intoarce si sa intre in ei. Atunci s-au speriat. A sfartecat o hiena cu o precizie demna de stramosi. Elegant si rapid, mult prea rapid. N-a fost destul pentru a-i descumpani.
Raspandisera in oras zvonul slabiciunii ei  si incepusera s-o vaneze. Lumina lunii mangaia o poza   ramasa  de la bunici. Era asezata pe o masa patrata de lemn . Nu se putea ridica de pe jos. Era bine acum. Era liniste.. ..Bunica-sau nu apucase s-o invete sa muste. Murise fara sa deranjeze pe nimeni intr-o seara de primavara anemica. Nu fusese un vanator destoinic. Era renumit insa pentru eschive si felul inteligent in care-si obosea adversarii. Aproape ca nu mai era nevoie de lovitura finala. Toti spuneau ca bunica-sau trecuse prin viata dansand nu muscand. Vanatoarea era pentru el o datorie nu o pasiune..... Nu observa ecranul telefonului, clipind.
Nu erau atat de multe hiene pe vremea bunicului, isi spuse. Oare cand s-au inmultit asa? Si cu ce se hranesc? Luna se muta de pe masa si aluneca usor  pe parchetul alb. Se ridica greu cu un oftat prelung. Inca ii curgea sange. Sufletul mai ramase putin acolo jos. Se indrepta spre frigiderul din hol. Mai avea un rest de vin de la un ospat cu o leu tanar. Isi turna un pahar. Apoi puse muzica. Avea un camera simpla. Parchet alb. Pereti de un gri deschis. Geamuri mari ca niste vitrine. Obloane portocalii. O masa lunga din lemn . In fata ei o canapea gri inchis pe care se intinse cat era de lunga. Carti  ,  cd-uri  , carti, in dezordine.. Inchise ochii.
De afara razbateau urletele petrecaretilor. Era vineri. Lumea iesea. Ea nu vroia sa iasa. Nu avea cu cine. Nu se apropiau de ea. Intr-o vreme lupii din vest ii tinusera tovarasie. Dar proiectul acela se terminase. Ar fi vrut sa paraseasa orasul. “ N-o sa poti sa pleci pana cand nu vei termina piramida ii spusese bufnitele.Apoi cand soarele se va rasfrange asupra ei ,  orasul va afla adevaruri pe care nici macar algoritmul tau nu le banuieste. De-abia apoi vor darama piramida. Prea multa lumina” si bufnitele isi luara zborul falfaind in noapte.
Stia si singura ca asa e. Cu cativa ani in urma reusise sa-i faca s-o  lase sa construiasca o piramida de cuvinte in centrul orasului. Era un proiect greu. Mii de cuvinte asezate intr-o ordine numai de ea stiuta  , urmau sa formeze o piramida care in lumina soarelui si a lunii reflecta din diverse pozitii propozitii sau fraze  , care aveau sa schimbe viata celui care le citea.
Nimeni nu a dat atentie proiectului in faza initiala. Dar fundatia o data terminata si primele cateva mii de cuvinte zidite in corpul piramidei  ......., cateva hiene se pare ca trecusera pe la santier intr-o seara cu luna plina. Ceea ce citira ,  le facu sa inteleaga ca piramida odata terminata nimic nu va mai fi la fel. Intr-o prima faza au incercat sa blocheze proiectul ca fiind inutil pentru comunitate. Edilii erau insa convinsi ca era nevoie de o opera de arta de dimensiuni gigantice chiar daca nu intelegeau foarte clar despre ce vorba.
Nu ma deranjeaza cuvintele, mormaia primarul, poa' sa adune acolo toate limbile pamantului. Ati citit, il intreba, capetenia hienelor, intr-o anumita pozitie a lunii sunt adevaruri care sunt convins ca au sa va deranjeze. Primarul se lasa induplecat sa mearga la santier cand luna va fi din nou plina. Era oarecum hilara delegatia aceea a costumelor negre printre skaterii care foloseau santierul piramidei ca baza de free style. Se adunau noptile acolo si pana la venirea gaborilor trezeau linistea cu zgomotul placilor in lupta cu unghiurile.
Si ea inca construieste ...........................................................................................................

luni, 6 februarie 2017

CONCURS (AGONIE*)



                                                            
Cad, iubitule. Te-am omorat si cad. Cad cu o viteza uluitoare si nu pare ca ma voi mai opri vreodata. Cad si ma frec de lume, o sa iau foc si asta nu e nici macar vreun fel de iad. Cad. Fara fund e caderea mea, nu e salvare, iubitule, sunt un meteorit plin de pacate si iau foc, o jerba uriasa de scantei. Orice gand se topeste si se lipeste arzand de peretii murdari ai lumii prin care cad. Incerc sa ma agat, dar tasneste sange de sub ughii, sange fierbinte, plumb topit turnat pe gatu-mi ca sa-mi infunde speranta in plamani. Te-am omorat, iubitule, cu sange rece am omorat tot in tine, te-am omorat cu un zambet  pe buze, ca si cum as mai cere un pahar de apa de la o batrana care vinde nimicuri pe marginea drumului, intr-o zi cu arsita.
Caderea ma ingrasa, sunt din ce in ce mai fierbinte si mai mizerabila, pilitura spontana de ganduri care fac praf lumea prin care cad. Cad de cand am infipt ultima data cutitul in tine. Ti-am taiat capul si n-a curs nici sange, nici lapte, nici apa. S-au scurs lacrimi ,asta a fost tot. Si tu zambeai, iubitule si ti-am infipt cutitul in cap. Speram sa nu gasesc nimic acolo, am zis sa-ti iau scalpul, prea sigura pe mine eram. Credeam c-o sa descopar cateva ganduri atoase . Ganduri fumegand a cauciuc ars. Te-am hacuit, iubitule, te-am insemnat cu un cutit de bucatarie si te-am lasat horcaind pe podele. Ai mai fortat un zambet. Asa loveai tu.
Eu incepusem sa cad caci reusisem intr-un final sa ma invinovatesc si ma pregateam de bucuria mortii noastre, iubitule. Vinovata de crima fiintei tale, dupa ce ti-am inchis gura si ti-am astupat gandurile cu o carpa mirosind a ratare si benzina, dupa ce te-am injunghiat pana cand nu mai erai nici amintirea unei umbre, asteptam sa cad, sa-mi zdrobesc teasta in cadere, sa ma fac praf de fundul suferintei ca s-o pot lua de la inceput, mutilata si libera. Dar nu, cu un ultim efort tu ai zambit si mi-ai apucat haina, tocmai cand incepusem sa alunec in haul plin de speranta a  renasterii mele. M-ai imobilizat acolo sus, in lumina arzanda pe care ma pregateam s-o parasesc si m-ai orbit cu lama neasteptata a propriului tau cutit. O fractiune de secunda.... am sperat ca-mi iei gatul, de cand visam sa-mi dai moartea inecandu-ma in sangele care a fiert pentru tine candva. Dar ai ramas acolo sus, incomplet, fumegand, tremurai spasmotic in bataia soarelui lucid si ochii iti jucau in cap.
Erai o papusa jalnica, dansand mecanic. Tremurai de nevoie si dorinta. Ti-ai plantat gretutatile in mine si dansezi tangoul agoniei. N-o sa ne mai salvam niciodata. N-o sa-ti mai recuperezi nimic. Eu o sa cad cu o viteza uluitoare in groapa fara sfarsit in timp ce tu o sa dansezi grotesc. O sa devin din ce in ce mai grea in toata caderea asta a mea, o sa sara din mine ganduri si stari de foc, nimic n-o sa reziste .....o sa imprastii pulbere de foc si daca am sa ma agat de lume o sa ma dezintegrez, dar niciodata de tot, niciodata pana la contopirea cu ceva sau pana sa fiu inghitita de vreun alt pacatos de foc, nu, o sa ma refac in viteza aia de nedescris in care singurul gand care ma va tine intr-o viata fara de alintatoare moarte ,  va fi gandul la tine.
Caci noi doi, iubitule, vom fi ramas singurii capabili de a ne fi crutat suferinta unul altuia cu conditia sa nu ne fi ciopartit in asemenea hal. Gandul ca ai putea sa ma vezi fericita, te tine in viata acolo sus pe munte, unde barbati cu rasuflari de cai necheaza jur imprejur si se napustesc asupra ta ca sa-ti opreasca dansul nefiresc. Noi doi suntem solutia fericirii noastre si ca sa scapam unul de altul ar trebui sa putem sa ne dam lovitura finala.
Paradoxul se adanceste, eu sunt o ghiulea de foc, fara ganduri, sangele e plumb topit, ma frec de lume si nu gasesc izbavirea dezintegrarii. Orice fel de taram de care sa ma fac praf ar fi pamantul fagaduintei locul din care as putea sa ma ridic dupa cateva unitati de timp . S-ar opri si dansul tau, acolo sus, pentru o vreme si poate ca ai putea sa simti atingerea eliberatoare a unei alte femei.
Daca vreodata voi incerca sa refac drumul pana sus trebuie sa ma astept sa-mi ard trupul firav la tot pasul, pe unde am cazut, topindu-ma, topind in juru-mi.


sâmbătă, 15 octombrie 2016

POVESTE CU O PRINTESA



Era odata o familie absolut respectabila . El avocat  , ea contabila . Si o fata , un singur copil.Ca-n poezie , mandra in toate cele . Am inteles ca o plimbau de la pian la balet si inapoi la lectiile de franceza sau engleza . Copilul avea doua bone care o pazeau in ture ca pe Regina Angliei si aveau in permanenta la ele un flacon in care tineau vata imbibata in spirt. Cum atingea minunea un gard , o minge , o buburuza , alea poccc....... sareau s-o dezinfecteze . Nu , nu avea copilul nimic , ma-sa avea ceva...... la creieras .......
Eiiiiiii bine si uite asa , pintesa noastra se facu mare . Pian , engleza , franceza , engleza, balet , scoala ..... sau marog asa credeau parintii si bunica... Printesa noastra crescuta intr-o totala negare a sexualitatii , ce sa vezi ... facuse primul avort la varsta de 16 ani.  A fost studenta eminenta , se imprietenise rau  cu toti colegii ei , asistentii si coordonatorii de proiect pana sa ajunga in anul 4 .... Apoi trecuse mai departe , la caminele studentesti pline de exemplare numai bune . Vacantele de vara se lasau cu betii crancene in camera de hotel si in cluburi si cu orgii sexuale care l-ar fi facut si pe Maharishi Vatsyayana( autorul celebrei carti Kama Sutra , am „gugalit” si eu ..)sa vina timid cu carnetelul sa-si ia niste notite . In fiecare vara , soarele  se ascundea cat timp era printesa la mare ca sa justifice nuanta palida si nebronzata a tenului sau plimbatul prin cluburi pana la sase dimineata si indesat in perna sau prin alte locuri intime pana apunea soarele . Copii o credeau vampir , iar onorabila ei familie o credea virgina .
 Dar timpul trecea iar printesa noastra tot nu-si gasea printul pereche . Ala care s-o bage  in  pat si sa o iubeasca nebuneste toata ziua si toata noaptea, dar c-o verigheta pe deget. Paiiiii nahhh , ca proasta nu era deloc si nici atat de tampita si pricepea ca daca-i aduce pe toti acasa , trebuie sa faca programari   ca la  clinica ....
Cand printesa a facut 30 de ani , o usoara panica s-a starnit in sanul onorabilei familii. Oare , alteta sa imperiala avea sa raman virgina pana la adanci batraneti ? Virgina adica necasatorita , sa ne intelegem din capul locului
Alteta sa imperiala terminase dreptul si se angajase cu pile greleeee si bani multiiiii la un notariat , dar cum acolo , nu avea in jur decat vro 4 penibile casatorite care se excitau intre ele aratandu-si poze cu copii si cu baratii lor cu burta , printesa s-a declarat sufocata si ingradita in dezvoltare , asa ca si-a dat demisia . Si s-a angajat la o multinationala cu multi , multi barbati si multi , multi experti cu nume grele in acest domeniu ....
Zilele trecute m-am intalnit cu mama ei ( doar mama ei sta de vorba cu noi muritorii de rand ). Era fericita , printesa noastra adusese acasa un barbat(1vila , 2 apartamente , 2 masini si 4 terenuri deja mostenite) . Asa ca mama visa cu ochii deschisi o nunta regala , cu porumbei albi si rochie de mireasa cu trena pana la Craiova ( acolo are radacinile printu’)
Si-am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea asa . Si au trait fericiti pana la adanci batraneti : ma-sa visand la o nunta ca-n povesti , fiica la ce-si doresc toate printesele : castelul ......
Ps : acest basm a fost cules din popor dar verificat cu 8 surse care au declarat aceleasi lucruri ...... A a a a  a si da , Printesele Exista !!!!!!